Sport

26 DE MEDALII ȘI DOUĂ CUPE PENTRU DRAGONII BĂIMĂRENI

Cu puțin timp în urmă, la Cluj Napoca a avut loc competiția ”Cupa Memorială Gyuri Mazsa la Taekwon-do ITF.

SUPORTERI ȘI LA BINE ȘI LA GREU

Băimărenii care s-au adunat pe terase pentru a vedea meciul de fotbal dintre echipa națională și cea a Olandei au visat ca ai nostri să câștige, iar pronosticurile lor erau indrăznețe.

”CROSUL VACANȚEI”, ALERGARE PENTRU SĂNĂTATE

Încă nu se terminase oficial școala, că vacanța a și fost sarbatorită, chiar de ieri.

NOU PREȘEDINTE LA ASOCIAȚIA JUDEȚEANĂ DE HANDBAL

Asociația Județeană de Handbal Maramureș are un președinte nou. Este vorba despre Adrian Moldovan, arbitru de ligă națională.

PREMII PENTRU SPORTIVII CS ȘTIINȚA ELECTRO SISTEM BAIA MARE

Transylvania Open, o renumită competiție internațională de orientare în alergare, s-a încheiat cu premii importante pentru C.S. Știința Electro Sistem Baia Mare.

VICTORII MARI PENTRU MICII ȘAHIȘTI DIN MARAMUREȘ

Despre sah se spune că e sportul minții. Copiii care îl practică participă la concursuri în care își arată abilitățile, puține dintre ele fiind pe echipe.