Sport

OAMENII FĂRĂ ADĂPOST, RIDICAȚI DE PE STRĂZI ÎN BAIA MARE

În Baia Mare continuă acțiunile de ridicare a oamenilor fără adăpost de pe străzi.

Aceștia sunt abordați de polițiștii locali alături de asistenți sociali și angajați ai ambulanței și duși la azilul de noapte din oraș.

PIAŢA TIGARETELOR DE CONTRABANDĂ, ÎN SCĂDERE

Războiul din Ucraina a dat o lovitură puternică celor care se ocupă cu contrabanda cu țigări.

Datele pe anul 2022 ale Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației arată că piața neagră pe acest segment a atins un minim istoric.

SE ÎNMULȚESC CAZURILE DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Violența domestică este un fenomen în continuare prezent în Maramureș.

Anul trecut, polițiștii au fost chemați să intervină la peste 2.200 de astfel de cazuri, însă de puține ori victimele au și depus plângere împotriva agresorilor.

SE PREGĂTESC CONTROALELE MARILOR AVERI

De anul acesta, angajații ANAF vor avea drept atribuții inclusiv controlul marilor averi care aparțin persoanelor fizice.

Și în Maramureș se fac deja primii pași în implementarea noilor modificări.

FĂRĂ APĂ LA SPITALUL DIN CAVNIC

Spitalul de Psihiatrie din Cavnic a rămas fără apă menajeră mai bine de 9 ore.

Temperaturile extrem de scăzute au făcut ca bazinul de captare să înghețe.

CRIMINALITATEA CREȘTE ÎN MARAMUREȘ

Criminalitatea a crescut în Maramureș. Pe parcursul anului 2022 au fost constatate în mod direct peste 1.500 de infracțiuni, din care aproximativ 1.100 în flagrant delict.

În comparație, în anul anterior s-au raportat doar 1.300 de infracțiuni, dintre care circa 930 au fost în flagrant.

ACORD DE PARTENERIAT ÎNTRE CCI MARAMUREȘ ȘI CCI A REPUBLICII MOLDOVA

O delegație din partea Camerei de Comerț și Industrie Maramureș participă în această săptămână în Republica Moldova la o serie de evenimente economice organizate cu prilejul celei de-a XX-a ediții a expoziției naționale ”FABRICAT ÎN MOLDOVA”.

Cu acest prilej a fost semnat și acordul de parteneriat pentru a III-a ediție a expoziției ”Republica Moldova prezintă”.