Sănătate

SCRISOARE DESCHISĂ ÎN CAZUL MEDICULUI AGRESAT LA BORȘA

Cazul medicului agresat în Compartimentul Primiri-Urgențe al Spitalului de Recuperare Borșa a stârnit reacții puternice atât din partea autorităților, cât și a cetățenilor simpli, care cer socolteală

CONTRACT DE MANAGEMENT NOU LA SPITALUL JUDEȚEAN

Conducerea administrației județene a semnat contractul de management al noului manager al Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare.

TRANSPORT SANITAR PENTRU PACIENȚI

Casa de Asigurari de Sanatate Maramures reamintește că pacienții care nu se pot deplasa sau care se află în stare critică pot beneficia de transport sanitar neasistat, decontat de stat.

700 DE PACIENȚI INTERNAȚI LA SPITALUL JUDEȚEAN

Aproximativ 700 de persoane primesc în momentul de față îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare.

PERSONALUL TESA DIN SPITALE CERE ECHITATE

Personalul administrativ din spitalele publice maramureșene a transmis o scrisoare deschisă ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, în care reclamă inechități salariale și lipsa unei aplicări unitare a legislației.

DE ZIUA BOLNAVULUI, GÂNDURI BUNE DE LA MEDICI

Astăzi este Ziua Mondială a Bolnavului, iar Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” se dedică în mod real grijii pentru pacienți și sprijinirii lor în fiecare zi.

SPITALUL BORȘA: PATRU MEDICI URGENTIȘTI REFUZĂ GĂRZILE

Situația la Spitalul de Recuperare Borșa se agravează pe zi ce trece, iar tensiunile din rândul personalului medical ating cote alarmante.

UE FINANȚEAZĂ SĂNĂTATEA UCRAINENILOR DIN MARAMUREȘ

Mulți cetățeni se întreabă de unde provin banii cheltuiți de sistemul medical pentru tratamentele și serviciile oferite ucrainenilor care s-au stabilit în Maramureș din 2022 încoace.