Politic

ȚÂGÂRLAȘ, COINIȚIATOR AL LEGII 2 MAI

Cu toții am aflat cu groază despre accidentele săvârșite de șoferi auto aflați sub influența drogurilor. Cazul din localitatea 2 Mai a zguduit opinia publică și constiințele autorităților.

SENATORUL ŢÂGÂRLAŞ: LEGISLAŢIE FERMĂ ÎMPOTRIVA AGRESORILOR

Violenţa, în toate formele ei, fie că este fizică, on-line sau chiar telefonică, va fi pedepsită drastic, iar victimele vor fi protejate şi consiliate corespunzător.

DEPUTAT ALEXE: PRIORITATE PENTRU FEMEILE ÎNSĂRCINATE

Un proiect iniţiat de deputatul PNL de Maramureş, Florin Alexe, alături de alţi doi parlamentari, face ca femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casierii, la ghişeele sau casele de marcat.

NOUĂ CONDUCERE LA PES ACTIVITS MARAMUREȘ

Partidului PES Activits Maramureș are o nouă conducere.

LEGEA PENSIILOR ŞI PENSIILE SPECIALE, ÎN ATENŢIA SENATULUI

Legea pensiilor și corectarea pensiilor speciale vor ajunge în noua sesiune parlamentară, în atenţia senatorilor.

DEPUTAT FLORIN ALEXE: VIZITĂ LA TÂRGU LĂPUŞ

Deputatul liberal Florin Alexe își continua vizitele în teritoriu.

SORIN VLAŞIN: SUSŢINEM INDUSTRIA ALIMENTARĂ ROMÂNEASCĂ

Una dintre prioritățile PSD este susținerea și promovarea industriei alimentare românești, obiectiv fundamental pentru asigurarea securității alimentare a României, care devine realitate, susţine senatorul PSD, Sorin Vlaşin.