Maramureșenii sunt obisnuiți să petreacă ziua de 1 mai în mijlocul naturii, anul acesta cu atât mai mult cu cât unii au chiar o minivacanță.
Fie că vor merge la munte, pe trasee turistice sau la un picnic în aer liber, cetățenii vor fi însoțiți, discret, de jandarmii montani. Aceștia vor patrula în stațiuni și în zonele frecventate de turiști pentru a asigura ordinea publică și pentru a preveni incidentele.