În Bârsana și Tăuții Măgherăuș urmează să fie realizate piețe tradiționale, pentru a ajuta producătorii locali să-și vândă marfa.
În comuna Șișești, procesul de cadastrare prinde contur.
Autoritățile locale de aici speră ca în următorii 5 ani toate măsurătorile să fie finalizate.
Primăria și Consiliul local Seini, dau startul evenimentelor din acest an.
Obiectivul principal al manifestarilor care sunt programate il reprezinta dezvoltarea cultural-religioasă.
Edilul comunei Fărcașa a fost premiat cu distincția de ”Primar de 6 stele”.
Distincția a fost înmânată de către conducerea ACoR și vine ca o răsplată și un semn de înaltă apreciere, față de activitatea acestuia.
În comuna Șișești va începe curățenia de primăvară.
Vor fi mobilizați angajații primăriei, dar și cetățenii, pentru a curăța șanțurile și marginile drumurilor.
Bucurie pentru locuitorii localității Tăuții de Sus care aparține de orașul Baia Sprie.
Astăzi a fost inaugurată oficial noua sală de sport, care în curând va fi dată în folosință elevilor.
Autoritățile locale din Ariniș fac demersuri pentru a atrage cât mai mulți investitori.
Trei obiective importante din comuna Asuaju de Sus vor fi reabilitate în lunile care urmează.